Renunțarea la moștenire: când are sens, termen și cum se face

După pierderea unui părinte, vine aproape mereu și o întrebare practică: „Ce fac cu moștenirea?”. Uneori răspunsul pare simplu: „Nu vreau nimic, renunț.” O renunțare la moștenire poate fi o decizie foarte bună, de exemplu când persoana decedată a lăsat mai multe datorii decât bunuri. Dar poate fi și o greșeală greu de reparat, mai ales când o faci ca să ajuți pe cineva din familie.

În practica mea văd des aceeași situație: copiii vor ca mama să rămână singură proprietară pe casă și se duc la notar să „renunțe în favoarea ei”. Abia apoi află că efectul juridic poate fi altul decât și-au dorit.

Mai jos îți explic, pe rând, ce înseamnă renunțarea, în ce termen se face, cum se face, inclusiv din străinătate, și ce alternative ai.

Ce înseamnă, juridic, să renunți la o moștenire

Moștenirea se deschide în momentul decesului. De atunci, fiecare moștenitor are un drept de alegere, pe care legea îl numește opțiune succesorală: poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea.

Cine renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor. Nu primește nimic din bunuri, dar nici nu răspunde pentru datoriile persoanei decedate. Partea lui nu dispare: ea merge la ceilalți moștenitori, după regulile legii, nu după dorința celui care renunță.

Renunțarea expresă se face printr-o declarație dată la notar sau la o misiune diplomatică ori un oficiu consular al României și se înscrie într-un registru național, ca să poată fi verificată de oricine are interes.

Renunțare la moștenire: când are sens

Nu există un răspuns universal, dar sunt câteva situații în care renunțarea merită serios luată în calcul.

Când datoriile sunt mai mari decât bunurile

Dacă accepți moștenirea, răspunzi pentru datoriile persoanei decedate numai cu bunurile din moștenire, proporțional cu partea ta, nu cu bunurile tale personale. Cu toate acestea, dacă moștenirea este practic doar o listă de credite și restanțe, acceptarea îți aduce proceduri, corespondență cu creditorii și costuri, fără niciun beneficiu. Aici renunțarea poate fi varianta mai liniștită.

Când nu vrei să fii implicat deloc

Unii oameni aleg să renunțe pentru că nu vor să participe la o moștenire conflictuală sau pentru că au primit deja ajutor de la părinți și consideră corect ca restul să rămână fraților. E o alegere legitimă, cu condiția să știi exact unde ajunge partea ta.

Când renunțarea nu e cea mai bună idee

Dacă scopul tău este ca o anumită persoană să primească partea ta, renunțarea pură și simplă de cele mai multe ori nu este instrumentul potrivit. Despre asta vorbim imediat.

Renunțarea la moștenire în favoarea mamei: capcana cea mai frecventă

Să luăm situația clasică. Tatăl a decedat, rămân soția lui și copiii. Copiii vor ca mama să rămână singura proprietară pe apartament și renunță.

Problema este că soțul supraviețuitor moștenește alături de rude, nu în locul lor. Dacă toți copiii renunță, moștenirea poate trece la următoarea clasă de moștenitori, de exemplu la părinții sau la frații celui decedat, care vin la moștenire alături de mama ta. Rezultatul poate fi exact opusul a ce ți-ai dorit: mama împarte casa cu socrii sau cu cumnații ei.

Renunțarea nu este un cadou. Este o ieșire din moștenire, iar legea, nu tu, decide cine îți ia locul.

Mai există un detaliu juridic important. Legea spune că renunțarea în folosul unuia sau mai multor moștenitori anume aleși valorează acceptare. Cu alte cuvinte, „renunț în favoarea mamei” înseamnă, juridic, că mai întâi accepți moștenirea și apoi îi transmiți partea ta. Asta poate fi foarte bine, dar trebuie făcut în forma corectă și cu efectele fiscale verificate dinainte.

Ce variante ai, de fapt

Dacă vrei ca mama ta sau un frate să primească partea ta, discuția corectă cu notarul sau cu avocatul este de obicei despre una dintre aceste căi:

• accepți moștenirea și, în cadrul procedurii, vă înțelegeți la notar asupra împărțirii bunurilor, astfel încât bunul să revină persoanei dorite;
• accepți moștenirea și apoi îi transmiți partea ta printr-un act separat, de exemplu o donație;
• renunți pur și simplu doar dacă ai verificat dinainte, pe arborele familiei, cine îți ia locul.

Termenul: un an de la deces

Potrivit Codului civil, ai la dispoziție un an de la data deschiderii moștenirii, de regulă data decesului, ca să alegi dacă accepți sau renunți. Regula se aplică deceselor de după 1 octombrie 2011. Pentru cele mai vechi se aplică vechiul Cod civil, cu alte reguli și alt termen.

Dacă nu accepți moștenirea în acest termen, legea te prezumă renunțător. Mulți oameni ajung astfel „să renunțe” fără să fi semnat ceva, doar pentru că nu au făcut nimic.

Atenție însă la reversul medaliei: poți accepta moștenirea și fără un act scris, prin fapte. Dacă ai vândut un bun din moștenire sau l-ai folosit ca proprietar, s-ar putea să fi acceptat-o deja, tacit. Actele de simplă conservare, de exemplu o reparație urgentă ca bunul să nu se degradeze, nu valorează, singure, acceptare.

Renunțare la moștenire după acceptare: se mai poate?

Răspunsul scurt este nu. Odată ce ai acceptat moștenirea, expres sau tacit, nu mai poți renunța la ea. Dacă nu mai vrei partea ta, o poți transmite altcuiva, prin vânzare sau donație, dar aceea nu mai este renunțare, ci un act separat, cu propriile reguli și costuri.

De aceea contează mult ce ai făcut în primul an după deces. Dacă ai folosit casa ca proprietar, ai încasat chirii sau ai vândut lucruri din moștenire, verifică împreună cu un avocat dacă nu cumva ai acceptat deja moștenirea.

Invers, cine a renunțat poate, în anumite condiții, să revină asupra renunțării, dacă termenul de opțiune nu a expirat și moștenirea nu a fost între timp acceptată de alți moștenitori. Este o portiță îngustă, pe care nu merită să te bazezi.

Cum se face renunțarea, pas cu pas

În țară, la notar

Renunțarea se face printr-o declarație autentică la notar. De obicei ai nevoie de:

• actul tău de identitate;
• certificatul de deces al persoanei decedate;
• acte care dovedesc legătura de rudenie, de exemplu certificatul de naștere sau de căsătorie.

Notarul înregistrează declarația, iar renunțarea apare apoi în evidențele notariale, astfel încât notarul care dezbate moștenirea o poate vedea.

Renunțare la moștenire din străinătate

Dacă locuiești în afara țării, nu trebuie să vii în România doar pentru asta. Ai, în principiu, două variante:

• declarația de renunțare dată la ambasada sau consulatul României din țara în care locuiești;
• o procură specială, autentică, prin care împuternicești pe cineva din țară să dea declarația în numele tău; o procură făcută la un notar străin are nevoie, de regulă, de apostilă și traducere.

Când persoana decedată sau moștenitorii au legături cu mai multe state din Uniunea Europeană, pot intra în joc și regulile europene privind succesiunile, care permit, în anumite situații, ca declarația să fie dată în fața unei autorități din statul în care locuiești. Merită verificat înainte, ca declarația să fie recunoscută fără probleme.

Dacă moștenitorul este minor

Renunțarea în numele unui copil minor nu se poate face doar prin semnătura părintelui. Este nevoie de autorizarea instanței de tutelă, care verifică dacă renunțarea este în interesul copilului.

Întrebări frecvente

Dacă renunț la moștenire, mai răspund pentru datoriile părintelui?

Nu. Cel care renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor, deci nu preia nici bunurile, nici datoriile. Datoriile rămân în sarcina moștenitorilor care acceptă, în limita bunurilor din moștenire.

Pot renunța doar la un bun, de exemplu la un teren, și să păstrez restul?

Nu. Opțiunea succesorală privește moștenirea în ansamblu, nu bunuri separate. Dacă vrei ca un anumit bun să ajungă la altcineva, soluția este o împărțire convenită între moștenitori sau un act de transmitere după acceptare.

Ce se întâmplă dacă a trecut un an și nu am făcut nimic?

Legea te prezumă renunțător dacă nu ai acceptat moștenirea în termen. Întrebarea corectă este însă dacă ai acceptat-o tacit, prin fapte, în acel an. Asta se poate dovedi cu înscrisuri și martori, iar în situații excepționale legea permite și repunerea în termen.

Renunțarea mea poate fi contestată de creditori?

Da, în anumite situații. Dacă renunți ca să îți împiedici propriii creditori să ajungă la bunurile din moștenire, aceștia pot ataca renunțarea în instanță.

Concluzie

Renunțarea la moștenire este un instrument util atunci când moștenirea aduce mai multe griji decât bunuri sau când alegi conștient să ieși din ea. Ai, în general, un an de la deces, se face la notar sau la consulat și te scoate complet din moștenire. Ce nu face este să trimită partea ta exact cui vrei tu. Pentru asta există alte căi, care trebuie alese cu arborele familiei în față.

Dacă te gândești la renunțare la moștenire și vrei să știi sigur unde ajunge partea ta și ce variantă te protejează cel mai bine, hai să ne uităm împreună pe situația ta în Sesiunea de Claritate.

Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc o consultanță juridică pe situația ta.